Îmi place să zbor. Îmi place acea impoderabilitate, ca și cum în aer timpul stă pe loc. Și cât de frumos este Pământul. E mai ușor să-ți imaginezi istoria trecută și micimea omenirii, să-ți dai seama de lucrurile mari, să cazi cu viteză din toboganul superficialității. Asta dacă nu dormi. Pentru mine nu contează de câte ori am zburat. Senzația este aceeași. O pauză de la toate gândurile grămadă, care în mod normal îți acaparează viața și te fac să trăiești ca într-o carapace, învelit și absorbit în propria minte, pierdut de sine și de legătura cu pământul. Poate e ciudat că simt asta atunci când mă desprind, însă rădăcinile din cotidian sunt înfipte atât de adânc în realitatea imediată, încât cu greu îți mai dai seama că nu este despre tine. Nimic!
Liniștea profundă de sus contrazice scena agitată de jos. Privești nemurirea, căci știi că acele piscuri răzlețe, adormite pe rând în aburi de nori, apusurile nehotărâte ce culori să fure din soare și scânteia stelelor pierdută în drumul spre noi, vor dăinui. La fel ca și adâncul mărilor și iubirea dintre culoare și lumină. Atunci doar mă uit umil și mă simt norocoasă! Viața este așa un spectacol și de prea multe ori uităm să fim atenți, iar aplauzele de final te trezesc cu gust de prea târziu!
Am zis să scot toate poveștile despre vin care trăiesc în mine!
Prima dată ne-am întâlnit la o vârstă foarte fragedă când tata ne dădea să bem câte un degetar ca să facem sânge! (Da, știu….parentingul modern o să mă amendeze).
Apoi, această legătură s-a cimentat de-a lungul vieții în iubiri și drame, tragedie și extaz, lacrimi de dor și pupile dilatate de plăcere, ploi trecătoare care au udat pământul vieții mele și la la care zâmbesc în colțul gurii. Nu, n-am fost un copil cuminte! Am fost un copil liber! Și vinul a fost mereu un prieten de nădejde!😂
Știm cu toții senzația de vagă euforie, viață mai colorată și frumoasă, râsul mai zgomotos, provocate toate de alcool. Bunica, istoria sau proverbele, nici nu mai știu care sau dacă toate, au consemnat că bețivii și copiii spun adevărul. Mai este și aia cu “dacă vrei să cunoști pe cineva, îmbată-l/o“.
Golden hour in Batos
Neurostiinta întărește toate cele de mai sus pentru că, învăluit în aburi cu grade, călărețul de pe mult prea tânărul neocortex cade și iese la iveală elefantul din noi, baza de animal! (Am învățat eu de curând la școală😇)Dacă totul pare mai viu, mai pasional, mai intens, este pentru că nu mai suntem raționali!😂
Și apoi, vorba e mai lungă, delicioasă și cu efecte neașteptate! Promisiuni, iubiri, trădări, dezvăluriri, bârfe, minciuni, adevăruri? Promiscuu, exagerat? E o golăneală de povești și întâmplări din care ai mereu ceva de învățat!
Yuhuu … efect antioxidant, nu glumă!
Atât de prezent în mai toate religiile lumii, vinul demistifică de mii de ani caracterul omului, jucând haina personalității sociabile și învingând timiditatea.
Povestea mea cu el continuă așa: două pahare s-au întâlnit; le făcuse cunoștință o sticlă de vin. S-au ciocnit în conversație, iar cuvintele s-au înmuiat și au devenit fluide. Au fost furtuni de vin roșu, senin de vin alb și apusuri rose. Conversația a rămas de atunci spumoasă și zâmbetul cu subînțeles!
Și de 13 ani serile mele au un meniu de cuvinte preferate: familie, iubit, cărți, vin, filme, sex, vacanțe, prieteni, vin!😍
Și am ajuns într-un final și la cramă! M-a invitat Liliac și, după toate cele povestite mai sus, cred că va imaginați încântarea!
De la partenerii de drum, BMW și Mini, am aflat niscaiva istorie și povești precum cea a lui Mary Quant care a dat naștere fenomenului minijupe, denumit astfel după dragostea ei pentru mașina Mini, nicidecum după ce credeam eu!! Am avut cu ei incă o dată confirmarea că țara asta văzută pe roți este o poveste verde ce se desfășoară pe retină ca pictura pe tablou din mâna unui artist.
Lechinta
Îmi place să ascult oamenii! Și popasul de la biserica fortificată Bunești m-a prins așa! Printre ultimii, ascultând un sas, dintre cei 4 rămăși în sat, cum vorbea despre istorie, scrisă în pereții răcoroși și în liniștea dimprejur! Este aproape ireal cum se simt și vorbesc anumite locuri! Te obligă la fascinație și reflecție!
Biserica Fortificata Bunesti
Am fost omeniți desigur și cu un ospăț autentic la iarbă verde, după care am plecat mai departe spre Târgu Mureș!
Ne-am cazat la Privo, unul dintre hotelurile frumoase și premiate ale României.
După desțelenirea de rigoare, am mers la pitorescul castel Haller, tot la braț cu vinul și mâncarea bună, căci așa se cultivă relațiile și voia bună, în sete arată adânc!
Castel Haller
A doua zi ne-am întărit legăturile cu pământul în drumurile la podgoriile Liliac din Lechința și Batoş. Procesul de vinificație, de la cules la îmbuteliat, soiurile de struguri, tradiția, istoria, degustarea, pairingul cu preparate culinare, au fost elegant povestite la fața locului de către Miron Radic, CEO Liliac, și oenologul Laurent Dubreuil.
Lechinta
Destinația finală a fost Liliac Lodge, un loc romantic unde merită să te refugiezi din când în când, în doi, intr-o poveste Once upon a time.
Liliac Lodge Batos
Pentru curcubeu, dans, sarcasm, Sparkling by Liliac și oameni, aș repeta experiența oricând!
La mult vin, Spectacular Liliac!
my Mini dreamCrama LiliacFata de la tara 2019Degustare in procesRomania Frumoasa cu BMW
Am muncit toată viața mea… de când mă știu! De prin clasa a 6-a chiar cu remunerație în bani. Pe atunci puteai să te angajezi ca zilier, iar la noi, la țară, era un institut de cercetare în agricultură unde vara întreagă o petreceai polenizând și ajutând porumbul să se încrucișeze astfel încât să iasă niște hibrizi interesanți.. Mda, 90% din familia mea ar putea scrie cărți despre asta! 😂Pe surorile mele (restul de 5) le vedeți la Viața Satului dacă va preocupă subiectul! Cu banii câștigați ne luam haine și ghiozdane noi pentru septembrie, când începea Școala.
Dar să ne înțelegem! Asta nu ne scutea de sarcinile gospodăriei, care nu erau puține. Amintesc doar câteva; scos bălegar felurit din grajduri și cotețe. L-am preferat mereu pe cel de vacă celui de porc. La un moment dat, am creat involuntar o ciupercărie grozavă în păduricea de lângă casă. Mergeam și le culegeam în coșuri imense din nuiele. Chiar mă întreceam cu o băbuță în fiecare dimineață să vedem cine găsește mai multe ciuperci. Asta intră la activități preferate, era în top “satisfying”, cum zic copiii acum. Cred că unii mă înțelegeți! Putoarea de găinaț iute care te ardea pe căile respiratorii și care trebuia adunat de prin cotinețe era tot sarcina noastră. Și la dezgustător se mai încadra căratul lăturilor la porci. Resturi de mâncare din farfurii clătite cu apa chioară înainte de a fi spălate, cât să poată face acea zeamă scârboasă, oh doamne! Mai îți dădeai pe picioare când cărai găleata, uh… Adăpam și pășteam vacile, măturam și udam cu zeci de găleți curtea imensă și via cu boltă, mergeam la grădină. Dacă vi se pare ușor, vreau să vă povestesc un episod. Casa noastră nu are vecini și dăduse viscolul peste noi. Partea dinspre calea ferată, unde se afla și fântâna, era acoperită cu zăpadă până la streașină, iar ferestrele făcuseră pact cu un zid alb care ascundea ce e dincolo, un adevarat mister. Noi eram cu entuziasmul la limita de sus, căci așa întâmplare avea să ajungă știre în sat, mai ales că mai târziu am fost ajutați de echipa de la centrala termică unde lucra tata să fim deszăpeziți. Fiindcă aveam casa vagon cu două intrări, am reușit să ajungem la fântână printr-un tunel și, fiind mai mică, stăteam în genunchi și scoteam apă. Căram apoi gălețile prin casă ca să ajungem pe partea cealaltă, unde altundeva decât la grajd să adăpăm vacile… doar nu credeați că era ceva mai important. Vacile erau sfinte! Cândva după anii ‘90 când au început bucureștenii să-și facă viluțe pe la noi, mama a devenit afaceristă și toată munca ei a început să dea rezultate. În cash, nenică! Brânză bună, iaurt cu caimac de două degete, sticle pline de lapte cald cu spumă, abia muls, erau puse în sacoșe din fâș cu toarte tocite.
Hectare, pogoane și alte fâșii de pământ erau intens lucrate să susțină gospodăria. Săpat, cultivat, plivit, copilit, rărit, recoltat, sunt niște participii pe care nu prea le mai folosesc. Eu cel puțin! Însă toate erau mecanizate…Ha Ha, pe dracu!!… 💪💪😂 glumesc desigur! Cu mânuțele noastre două făceam brigadă de oameni și ne dădeam întâlnire la 4:30 dimineața pe toate câmpurile amorțite de somn, cu țuica, slana și ceapa din dotare, obligatorii bineînțeles. Era “fun”, băi! O chiuială și un râs combinate cu întrecere, să vezi cine termină cel mai repede un rând de 800 de metri. Și apoi “team work “, să iasă toți la capăt! N-ai zice dacă te uiți la mâinile și încheieturile mele fine! Căpițe de fân și glugi de coceni răsăreau apoi în curte, iar porumbul adunat în grămezi era curățat de pănuși și depozitat în pătul, tot în activități de grup organizate, unde nu lipseau râsul zdravăn, udat cu vin, în timp ce șoricei ascunși fugeau îngroziți din mătasea uscată, casa lor temporară. În iernile lungi mama curața tot acest porumb la mână, în bucătărie, lângă soba cu plită unde ciocălăii uscați si lemnele întețeau focul. Plita crăpată făcea cel mai tare toast. Pâinea sau mămăliga prăjite pe ea nu au fost înlocuite niciodată de atunci cu altceva care să semene la gust.
Vagoane de cereale și ciment goale garau temporar pe liniile din apropierea casei. Era bogațieeee! Deschideam trapa, intram înăuntru și măturam toate colțurile, într-o prăfăraie înecăcioasă de nedescris. Cu sacii adunați mergeam la siloz să-i vindem. În drumurile noastre de colo colo, am făcut odată baie în borhot de sfeclă de zahăr, iar în spatele casei pe drumul spre siloz, erau niște băltoace veșnice, cea mai tare distracție! Pline cu mâl extra fin, cu broaște și mormoloci, serveau vara pentru răcorit, iar gheața groasă era cel mai mișto patinoar iarna!!
Când am plecat la liceul bilingv de fițe, “George Coșbuc” din București, realitatea asta nouă m-a luat pe nepregătite. Cei 5 lei, pe care mi-i dădeau mama și tata săptămânal, îmi ajungeau luni, cât să beau cafea și să mănânc merdenele când chiuleam de la școală și mergeam la Imperial pe Moșilor. Restul zilelor trăiam cu supă la plic, făcută pe reșou, și friptură uscată. Așa că am început să dau meditații la engleză pentru studenții din Agronomie, recrutați de frate-miu în cămin, și să merg ocazional ca hostess la târgurile cu piele de la turci. Vara, în vacanțe, reveneam pe câmp. După liceu, am încercat câteva job-uri până când m-a prins hotelul. Definitiv!
Și da, am niște “skills” pe care le trece toată lumea în CV. Yes baby, planning, organizing, management și alte câteva!😂😂😂 Conduc oameni care lucrează în servicii acum, dar dacă vă întrebați cumva de unde vin abilitățile, cred că v-ați făcut o idee…
Tata nu mai este de 9 ani cu noi, iar mama face pe 1 Aprilie 75 ani! Ei sunt oamenii care au crescut oameni! Mama mea este superlativul absolut în orice și o iubesc! Am fost sălbatici, crescuți în natură, “ai/ale lu’ Mălaia”, cu povești fantastice, dat în bobi, iele, cățelul pământului și alte făpturi miraculoase, cu familie, cu căldură! Iar acum pot să scriu povești pentru că le-am trăit! Pe mine m-a luat viața în brațe, eu am luat munca de mână, și această relație este cea mai stabilă și de durată de până acum!
Mă îndrăgostisem… Cunoașteți senzația aia de nerăbdare, când știi că o să-ți placă ceva chiar înainte să se fi întâmplat? Îmi făcusem filme în cap cu noi doi și o destinație. Și chiar așa a fost! Tot ce am râvnit, toată dorința, toți fiorii, toată așteptarea, au meritat! Cele câteva zile petrecute în Portugalia mi-au confirmat ceva ce știam în sufletul meu: ce simțeam era dragoste adevărată.
Este ceva ce încălzește inima, o topește și o face să răspundă. Și are atâtea culori și răspunsuri, creează atâtea interacțiuni, prietenii și câteodată scântei, că ar putea fi numit un motor al umanității. Te invită la vorbă, te face să te simți bine, este trăgaciul pe care apeși când vrei să deschizi un Om.
Ai nevoie de 42 de mușchi pentru un zâmbet. Și cu toate că nu a fost întotdeauna ceea ce este astăzi, el poate fi recunoscut istoric de acum 30 de milioane de ani. Se spune că râsul autentic este cel care îți modifica și forma ochilor, formând acele riduri fine. Zâmbetul doar din buze este în ziua de astăzi intrepretat ca fals, ce nu exprimă o emoție reală. Cu alte cuvinte, zâmbetul nu este o schimbare fizică a trăsăturilor feței, ci este o stare de spirit.
Dar ce este cu zâmbetul ăsta? De ce este așa important?
Pentru că este asociat imediat cu o persoană plăcută, sociabilă și abordabilă. Pentru că emană sentimente frumoase precum fericire, bucurie, emoție, amuzament, ușurare, încredere, plăcere. Și cine nu vrea să fie în preajma unei astfel de persoane? Un zâmbet te face mai frumos. Gândiți-vă doar la toate numele inventate de fotografi care vor să surprindă această expresie în munca lor: cheese, fax, wiskey, lesbian și desigur brânză.. sunt doar câteva exemple găsite pe Google.
Și atunci ne mai întrebam de ce industria hotelieră a introdus ca standard obligatoriu Zâmbetul?
Într-o era din ce în ce mai tehnologizată, Zâmbetul nu și-a găsit înlocuitor și rămâne unic, expresia ce diferențiază calitatea serviciilor cu oamenii, indiferent cât de exclusive sau luxoase sunt opțiunile pe care le oferi. Dacă ar exista o personalitate a acestei industrii, atunci trăsătura definitorie ar fi dată de Zâmbet. Pentru că pornește dintr-un comportament cordial, care te face să te simți binevenit, creează o primă impresie ce de multe ori rămâne definitivă.
Hotelul este locul în care ai parte de interacțiune umană adevărată într-o lume care trăiește din ce în ce mai mult virtual. De cele mai multe ori răspunsul la un zâmbet este tot un zâmbet. Nu-i așa că este fascinant, subevaluat și demodat, dar atât de real?
Cea mai grea dilemă este aceea când totuși zâmbești fără să simți că vrei asta. Fiindcă intervine latura personală și, la fel ca oaspetele din fața ta, târăști un bagaj după tine care poate vine din călătorii cu amintiri diferite. Și în timp ce se cuvine ca tu să fii disponibil, să știi să-l asculți, să îl faci să se simtă bine, reciproca nu este valabilă.
Dar ce este reprezentativ pentru această industrie este că oamenii care o slujesc știu s-o facă… Știu să fie fericiți și când nu sunt, știu să râdă și când nu simt, știu să ajute și să se ajute, să râdă și la greu, nu doar la bine! O scăpare din realitate, propriul film, o scenă de teatru sau un vis care deși nu este al tău, ai puterea să îi dai viață.
Oh, Doamne! Hotelul totuși are grijă de noi și nu ne lasă la greu. Ba mai mult, ne ajută să intrăm în situații și conversații din care ieșim prăpădindu-ne de râs. Perle care rămân în istorie, parte din cultura organizațională, fac deliciul celui care ne ascultă și vrea să intre sub pielea unui hotelier..
Oare e posibil ca o întreagă industrie, atitudinea unei țări, bunăstarea oamenilor să depindă de un zâmbet? Poate că da! Dar să-l facem să fie obligatoriu…din dragoste pentru România!
Utilizăm modulele cookie pentru a înțelege modul în care utilizați site-ul nostru și pentru a vă îmbunătăți experiența. Aceasta include personalizarea conținutului și a publicității. Pentru a afla mai multe, faceți clic aici. Continuând să utilizați site-ul nostru, acceptați utilizarea cookie-urilor, politica de confidențialitate actuală și termenii de utilizare. AcceptCitește mai mult
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.