Donează! Viața e sânge! Sângele e magic!

Picăturile din perfuzie lungesc timpul cât să-ți dai seama ce este important…Nici măcar nu este vorba despre durere; e inconștiență și îndârjire în bătălia cu tine.
Ai avut vreodată nevoie de ajutor? Eu da!L-am primit și sunt datoare să îl dau mai departe.
Mereu mi-am imaginat sângele ca pe o fabrică. Multe mecanisme și rotițe ce fac corpul să fie, să existe dincolo de înțelegerea noastră. Cuvintele nu redau întocmai ce trăiesc înăuntrul meu, însă inima pentru mine este o corabie ce te poartă prin viață, căci așa s-a descoperit lumea. Iar sângele este marea, cu furtunile ei cu tot. Pentru că la fel ca marea, este necunoscut, fascinant…
Ce multe am aflat și cât de puține știm.
Dacă te gândești că nimănui nu îi pasă de grijă, de frică, de groază, de durere, de nevoie, s-ar putea să ai dreptate. Știm deja că totul trebuie să fie cu sclipici și că etalam visuri cât să ștergem golul din realitate.
DAR..
Nu murim la rând așa cum ne naștem! Și câteodată este vorba doar despre alegeri..Dar nu și în cazul ăsta. Dacă ești sănătos și poți să o faci atunci TREBUIE!! Donează sânge acum, azi, fiindcă pentru cineva acolo contează. Contează cât să mai spună măcar un te iubesc, să plângă, să râdă, să trăiască.
Și pentru că toți suntem formatori de opinii, infuenceri și trăim online, eu zic așa: dacă fiecare dintre noi reușește să convingă alți trei oameni, din cei pe care îi vedem zilnic, le vorbim, îi atingem sau îi îmbrățișăm, atunci asta este toată influența de care lumea asta are nevoie să meargă mai departe.
Am citit undeva că până la urmă viața este despre cât ai iubit și cât de înțelept ai devenit.

Viața e sânge! Sângele e magic!
Hotelul Sheraton are un calendar stabilit cu Centrul de Transfuzie Sanguină București de mai bine de trei ani.
Găsești detaliile evenimentului din 9 Septembrie aici cu toate condițiile necesare.

What do you think?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

No Comments Yet.