Am muncit toată viața mea… de când mă știu! De prin clasa a 6-a chiar cu remunerație în bani. Pe atunci puteai să te angajezi ca zilier, iar la noi, la țară, era un institut de cercetare în agricultură unde vara întreagă o petreceai polenizând și ajutând porumbul să se încrucișeze astfel încât să iasă niște hibrizi interesanți.. Mda, 90% din familia mea ar putea scrie cărți despre asta! 😂Pe surorile mele (restul de 5) le vedeți la Viața Satului dacă va preocupă subiectul! Cu banii câștigați ne luam haine și ghiozdane noi pentru septembrie, când începea Școala.

Dar să ne înțelegem! Asta nu ne scutea de sarcinile gospodăriei, care nu erau puține. Amintesc doar câteva; scos bălegar felurit din grajduri și cotețe. L-am preferat mereu pe cel de vacă celui de porc. La un moment dat, am creat involuntar o ciupercărie grozavă în păduricea de lângă casă. Mergeam și le culegeam în coșuri imense din nuiele. Chiar mă întreceam cu o băbuță în fiecare dimineață să vedem cine găsește mai multe ciuperci. Asta intră la activități preferate, era în top “satisfying”, cum zic copiii acum. Cred că unii mă înțelegeți! Putoarea de găinaț iute care te ardea pe căile respiratorii și care trebuia adunat de prin cotinețe era tot sarcina noastră. Și la dezgustător se mai încadra căratul lăturilor la porci. Resturi de mâncare din farfurii clătite cu apa chioară înainte de a fi spălate, cât să poată face acea zeamă scârboasă, oh doamne! Mai îți dădeai pe picioare când cărai găleata, uh… Adăpam și pășteam vacile, măturam și udam cu zeci de găleți curtea imensă și via cu boltă, mergeam la grădină. Dacă vi se pare ușor, vreau să vă povestesc un episod. Casa noastră nu are vecini și dăduse viscolul peste noi. Partea dinspre calea ferată, unde se afla și fântâna, era acoperită cu zăpadă până la streașină, iar ferestrele făcuseră pact cu un zid alb care ascundea ce e dincolo, un adevarat mister. Noi eram cu entuziasmul la limita de sus, căci așa întâmplare avea să ajungă știre în sat, mai ales că mai târziu am fost ajutați de echipa de la centrala termică unde lucra tata să fim deszăpeziți. Fiindcă aveam casa vagon cu două intrări, am reușit să ajungem la fântână printr-un tunel și, fiind mai mică, stăteam în genunchi și scoteam apă. Căram apoi gălețile prin casă ca să ajungem pe partea cealaltă, unde altundeva decât la grajd să adăpăm vacile… doar nu credeați că era ceva mai important. Vacile erau sfinte! Cândva după anii ‘90 când au început bucureștenii să-și facă viluțe pe la noi, mama a devenit afaceristă și toată munca ei a început să dea rezultate. În cash, nenică! Brânză bună, iaurt cu caimac de două degete, sticle pline de lapte cald cu spumă, abia muls, erau puse în sacoșe din fâș cu toarte tocite.

Hectare, pogoane și alte fâșii de pământ erau intens lucrate să susțină gospodăria. Săpat, cultivat, plivit, copilit, rărit, recoltat, sunt niște participii pe care nu prea le mai folosesc. Eu cel puțin! Însă toate erau mecanizate…Ha Ha, pe dracu!!… 💪💪😂 glumesc desigur! Cu mânuțele noastre două făceam brigadă de oameni și ne dădeam întâlnire la 4:30 dimineața pe toate câmpurile amorțite de somn, cu țuica, slana și ceapa din dotare, obligatorii bineînțeles. Era “fun”, băi! O chiuială și un râs combinate cu întrecere, să vezi cine termină cel mai repede un rând de 800 de metri. Și apoi “team work “, să iasă toți la capăt! N-ai zice dacă te uiți la mâinile și încheieturile mele fine! Căpițe de fân și glugi de coceni răsăreau apoi în curte, iar porumbul adunat în grămezi era curățat de pănuși și depozitat în pătul, tot în activități de grup organizate, unde nu lipseau râsul zdravăn, udat cu vin, în timp ce șoricei ascunși fugeau îngroziți din mătasea uscată, casa lor temporară. În iernile lungi mama curața tot acest porumb la mână, în bucătărie, lângă soba cu plită unde ciocălăii uscați si lemnele întețeau focul. Plita crăpată făcea cel mai tare toast. Pâinea sau mămăliga prăjite pe ea nu au fost înlocuite niciodată de atunci cu altceva care să semene la gust.

Vagoane de cereale și ciment goale garau temporar pe liniile din apropierea casei. Era bogațieeee! Deschideam trapa, intram înăuntru și măturam toate colțurile, într-o prăfăraie înecăcioasă de nedescris. Cu sacii adunați mergeam la siloz să-i vindem. În drumurile noastre de colo colo, am făcut odată baie în borhot de sfeclă de zahăr, iar în spatele casei pe drumul spre siloz, erau niște băltoace veșnice, cea mai tare distracție!  Pline cu mâl extra fin, cu broaște și mormoloci, serveau vara pentru răcorit, iar gheața groasă era cel mai mișto patinoar iarna!!

Când am plecat la liceul bilingv de fițe, “George Coșbuc” din București, realitatea asta nouă m-a luat pe nepregătite. Cei 5 lei, pe care mi-i dădeau mama și tata săptămânal, îmi ajungeau luni, cât să beau cafea și să mănânc merdenele când chiuleam de la școală și mergeam la Imperial pe Moșilor. Restul zilelor trăiam cu supă la plic, făcută pe reșou, și friptură uscată. Așa că am început să dau meditații la engleză pentru studenții din Agronomie, recrutați de frate-miu în cămin, și să merg ocazional ca hostess la târgurile cu piele de la turci. Vara, în vacanțe, reveneam pe câmp. După liceu, am încercat câteva job-uri până când m-a prins hotelul. Definitiv!

Și da, am niște “skills” pe care le trece toată lumea în CV. Yes baby, planning, organizing, management și alte câteva!😂😂😂 Conduc oameni care lucrează în servicii acum, dar dacă vă întrebați cumva de unde vin abilitățile, cred că v-ați făcut o idee…

Tata nu mai este de 9 ani cu noi, iar mama face pe 1 Aprilie 75 ani! Ei sunt oamenii care au crescut oameni! Mama mea este superlativul absolut în orice și o iubesc! Am fost sălbatici, crescuți în natură, “ai/ale lu’ Mălaia”, cu povești fantastice, dat în bobi, iele, cățelul pământului și alte făpturi miraculoase, cu familie, cu căldură! Iar acum pot să scriu povești pentru că le-am trăit! Pe mine m-a luat viața în brațe, eu am luat munca de mână, și această relație este cea mai stabilă și de durată de până acum!