Milano in doua zile cu familia

 

Milano in doua zile cu familia
Milano in doua zile cu familia

Pupata de vant si soare

Ma simt gata de-o postare 🙂

Am putine pasiuni. Dar imi place foarte mult sa calatoresc si tot din acest motiv lucrez in industria turismului. Pentru ca imi ofera perspectiva, noutate, dinamism, cunostinte si Oameni – cu toate ale lor. Vad locuri, desenez amintiri si traiesc. Si scriu despre asta. Imi plac toate vacantele: in patru cu familia, in doi romantic sau cu prietenii (hangover). Toate sclipesc sub magia lui Acum. Asa ca azi o sa va spun despre o destinatie aleasa aleatoriu din tolba mea de arcas.

Milano in doua zile cu familia

Domul din Milano
Domul din Milano

Pentru ca suntem spirite libere si cred ca ne imbogatim cel mai mult atunci cand calatorim am scris un articol despre ce inseamna o calatorie in familie de patru, desigur si cu poze demonstrative. Nu este foarte greu, dar cand ai doi copii treci cumva la alt nivel. Trebuie sa reconsideri in primul rand cazarea, distanta si de ce nu si bugetul. Am sa scriu despre fiecare destinatie vizitata cu fetele si nu numai. Azi incep cu Milano. Nu pentru ca este in topul preferintelor, ci pentru ca pe mine m-a surprins in 2 zile. O sa scriu desigur si depre tara noastra frumoasa, dar e un subiect special pe care vreau sa-l abordez cu multa inspiratie.

Milano nu pare neaparat o destinatie pe care sa o vizitezi cu cei mici, eu una o recomand cu entuziasm
Milano nu pare neaparat o destinatie pe care sa o vizitezi cu cei mici, eu una o recomand cu entuziasm

Fetele noastre au 8 si 9 ani si desi Milano nu pare neaparat o destinatie pe care sa o vizitezi cu cei mici, eu una o recomand cu entuziasm. In primul rand biletele de avion sunt mai mult decat accesibile atat pentru aeroportul Bergamo cat si pentru Malpensa. Noi am zburat cu Ryan Air si am aterizat pe Malpensa, iar tranferul catre oras l-am facut cu trenul direct din aeroport si a durat in jur de 40 de minute.

In privinta cazarii optiunile sunt nenumarate, dar, fiindca lucram in industria hoteliera atat eu cat si Cristi, de obicei prima optiune pe care o cautam este hotelul. Insa hotelurile rar iti permit sa te cazezi cu doi copii in aceeasi camera decat daca desigur iti iei un apartament. Holiday Inn are o politica foarte misto pentru familii: copiii stau si mananca gratis. Camerele standard sunt dotate cu o canapea extensibila sau doua paturi duble si te poti caza linistit impreuna cu 2 copii. Am testat Holiday Inn in Paris, Milano, Barcelona si Madrid si toate aveau aceasta facilitate. Noi am stat in Holiday Inn Garibaldi Station.

Domul din Milano
Domul din Milano
Domul din Milano
Domul din Milano

Prima zi, prima plimbare si bineinteles ca am ales Domul din Milano. Pentru ca este reprezentativ, impunator, un loc de intalnire atat al turistilor cat si al locuitorilor si trebuie sa-l vezi. Ne-am jucat cu porumbeii, am vizitat interiorul, ne-am urcat pe el, am vizitat muzeul si bineinteles galeriile, barurile si restaurantele din proximitate. Si le-a placut? Oh da! Mult. Metropolele europene sunt insa obositoare pentru copii si mersul pe jos nu e in lista lor de prioritati asa ca activitatile pe care le faci intr-o zi sunt limitate. Domul e un must!

Domul din Milano
Domul din Milano

A doua zi ne-am propus sa facem ceva mai mult asa ca am descins la muzeul Mudec care gazduia la momentul respectiv expozitia papusilor Barbie din toate timpurile – Barbie The Icon. Este Muzeul Culturii din Milano si merita vizitat tot timpul anului pentru expozitiile impresionante. Am stat extrem de mult la coada, insa cand noi am vrut sa renuntam, fetele au insistat sa ramanem. Vremea a tinut cu noi si desi era Februarie si asteptarea era afara, la final a meritat. Am vazut papusi Barbie imbracate de toti creatorii de moda faimosi, papusi Barbie reprezentand protagonistele personajelor principale din toate filmele celebre si toata istoria ei deruluta pe durata a catorva zeci de ani. Nu stiu cat a fost Cristi de impresionat, dar noi, fetele, am savurat fiecare moment. 🙂 Verificati programul in link pentru a vedea expozitiile curente si viitoare.

Mudec
Mudec

O alta oprire pe care o recomand, si nu doar familiilor insotite de copii, este Muzeul National de Stiinta si Tehnologie ”Leonardo Da Vinci”. Si sa te tii de joaca.

Muzeul National de Stiinta si Tehnologie ”Leonardo Da Vinci”
Muzeul National de Stiinta si Tehnologie ”Leonardo Da Vinci”

Iti trebuie cateva ore bune sa explorezi tot si sa te bucuri de nenumaratele experiente pe care le poti testa: submarine, avioane, corabii, trenuri, simulatoare, suveniruri, amintiri. Pe toate le descoperi ca un copil impreuna cu proprii copii. Sper ca pozele sa va incite.

Da, vizita a fost scurta si Milano are mult mai multe de oferit, insa noi in cele doua zile pline am gustat cu multa pofta  din paharul plin de efervescenta al acestei metropole.

We will be back! Urmatorul pe lista de asteptare este Lake Como.

PS: Am calatorit si singura la Milano in interes de serviciu. Va recomand H Club din Sheraton Diana Majestic. Este „the place to be” daca vrei sa simti cu adevarat acest oras. La recomandarea colegei din industrie, Silvia, un insider roman stabilit in Milano, am mers acolo impreuna pentru faimosul „aperitivo” si m-a fascinat. Vara este deschisa gradina interioara luxurianta, ai atmosfera incendiara cu DJ rezident, o selectie de mancare delicioasa si indiferent ca esti om de afaceri sau fashionista, model de podium sau blogger acest loc satisface toate gusturile.

Astept parerile si ponturile voastre aici.

What do you think?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

No Comments Yet.